Există o puternică dorinţă care-mi demolează
Întreaga-mi fiinţă, dezintegrându-mi fiecare atom
Al trupului în particule aproape nevăzute.
Cristale argintii plutesc acum captive
În aerul camerei pentru o secundă,
Dar, pulsând, stăpung ca o rază,
Transparenţa ferestrei şi se înalţă uşor,
Într-un strigăt spre cer,
Luând o formă feminină de nor.
Ridică mâinile spre cer iubite
Şi te voi îmbrăca în albul cel mai pur.