Şi cât eşti de frumoasă... şi cum de calzi ţi-s ochii,
Inunzi cu voluptate-n provocatoare rochii
Ce şi-au vărsat dantela, suav, peste satin,
Cum valul mării spuma, pe verdele marin.

Tăcută ca adâncul, ai torturat natura
Din dorurile toate, să-ţi unice făptura;
Ţi-ai asumat o vină când ai ales să furi
Zeiţei Afrodita fermecătorii nuri.

Şi calmă cât o mare, la mal aduci oftatul
Cu setea de pe buze, revendicând păcatul
Ce-ţi defineşte clipa pretinsă a fi vis
Dublând identitatea iubirii-n paradis.

Şi cât eşti de frumoasă... şi cum într-o privinţă
Eşti o cascadă vie de farmec şi dorinţă
Spre care veşnicia s-ar face de ocară,
De n-ar privi cu râvnă mirajul, bunăoară.